„Dar există în ceruri un Dumnezeu, ... ” (Daniel 2:28)

Toți suntem de acord cu afirmația profetului Daniel? ... Un tânăr scrie o scrisoare unui pastor: „Sunt dintr-o familie de oameni credincioși... Merg la biserică din respect pentru părinții mei și pentru că la biserică am un grup de tineri din care fac parte. Dar de un timp îmi este tot mai greu să cred în Dumnezeu. Vreau să cred, dar nu pot... Dați-mi câteva motive raționale să cred că există Dumnezeu”. Dacă vom fi sinceri, vom recunoaște că fiecare din noi am avut momente în viață când ne-am îndoit. Și marii bărbați ai credinței au avut momente de incertitudine. Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut dintr-o femeie, l-a întrebat pe Isus: „Tu ești Acela care are să vină, sau să așteptăm pe altul”. (Matei 11:3) Domnul Isus, ca și om, pe Cruce a fost pătruns de un fior de nesiguranță când a spus: „Eli, Eli, lama sabactani”. (Matei 27:46) Îndoiala până la un anumit punct, nesiguranța trecătoare în ce privește sentimentele față de Dumnezeu, sunt explicabile în lumea noastră supusă deșertăciunii. Cu toții avem nevoie de împrospătare permanentă a credinței. Tânărul de mai sus crescuse în Biserică, crescuse cu Biblia, dar la un moment dat avea nevoie de argumente suplimentare pentru a putea merge mai departe. Un alt pastor a fost întrebat de fiul său: „Tată, de ce credem noi în Dumnezeu?” Tatăl i-a înșirat o seamă de argumente: „Pentru că așa scrie în Biblie, pentru că așa învățăm la Biserică, pentru că în familia noastră toți suntem credincioși, etc.” Copilul nu a fost în totul mulțumit și a continut să-l bombardeze pe tatăl lui cu întrebări, până acesta s-a enervat și a spun: „Și tu trebuie să fi credincios că așa îți cer eu, tatăl tău!” Argumentul acesta din urmă ține cât omul este copil mic, când însă crește mare, nu mai ține, omul are nevoie de argumente care să-i satifacă logica și intelectul.

Așa dar haideți să apelăm la logică de data aceasta. Trebuie să existe un Dumnezeu în cer pentru că știința mă învață și logica îmi spune că nimic nu se întâmplă fără o cauză. Trebuie să existe o cauză care a dat naștere universului și lumii în care ne aflăm. Cel mai adesea această cauză primară este numită Dumnezeu. Ateismul învață că toată realitatea a apărut din nimic și la întâmplare. Dar o așa credință nu este nici științifică, nici logică. Pe de altă parte, Biblia afirmă în primele ei cuvinte; „La început Dumnezeu a făcut cerul și pământul”. (Genesa 1:1) Vor spune unii: „Afirmația aceasta nu este o dovadă științifică.” Probabil că nu, dar cel puțin este o afirmație logică! Cum aș putea crede că nimicul poate aduce la existență o lume așa de mare? Cum au apărut legile care guvernează o lume atât de complexă? Logica îmi cere, chiar dacă nu le înțeleg pe toate, că trebuie să existe o minte înțeleaptă și o mână puternică la început. Urmând logica cauză-efect, scepticii întreabă: „Dacă toate au o cauză; care-i cauza pentru care Dumnezeu există?” Raționamentul este corect. În orice logică cauză-efect (atât în creaționism, cât și în evoluționism), trebuie să fie la început o cauză care se cauzează pe sine. Este mai logic să așezi la început o Ființă care are viața în Sine, decât să admiți că nimicul a cauzat tot ce există. Nimicul nu a produs niciodată nimic. Acela care se numește pe Sine „Eu sunt”, se cauzează pe Sine și este cauza tuturor lucrurilor. Dacă logica nu ține cu ateii, acesta încearcă cu un apendice: „Dacă există Dumnezeu; de ce nu-L vedem?” Pentru că Dumnezeu este în cer, iar tu pe pământ. Dumnezeu a creat în așa fel lucrurile încât El să poată pentru moment stea în spatele decorului. Și această afirmație este logică. În natură, în viață, de foarte mute ori cauza pentru care unele lucruri funcționează este invizibilă... Putem merge mai departe, însă spațiul foarte limitat ne oprește aici.

Măreția, complexitatea și frumusețea lumii în care trăiesc mă forțează să fiu credincios. Pot să nu fiu de acord cu Dumnezeu, pot să mă îndoiesc de întențiile Lui, pot să-L urăsc și să-L disprețuiesc, dar logica nu-mi dă voie să neg existența Lui. Ca și credincios, privesc la mine, la tot ce mă înconjoară, și exclam împreună cu poetul: „Nu, nu suntem un vis, o întâmplare, // un lut de sine frământat, // Ci ne-a zidit o Ființă creatoare, // o-nțelepciune fără de hotare. // Există Dumnezeu cu-adevărat!” Un ateu s-a plâns unui prieten creştin, „Voi creştinii aveţi sărbătorile voastre speciale, precum Crăciunul şi Paştele. Evreii sărbătoresc şi ei în mod naţional Paştele şi Yom Kippur. Dar noi, ateii, nu avem nici o sărbătoare naţională recunoscută. Este o discriminare necorectă”. Prietenul său a răspuns, „Păi, de ce nu sărbătoriți întâi aprilie?” Era o ironie, evident!